foto: Adrian Niculcea

In vitrina din camera de oaspeti, bunica pastra cateva oua incondeiate pe care le primise de la o colega de cooperativa, ce se tragea de pe undeva din nordul Moldovei. Petreceam ore privind in vitrina si nu ma plictiseam! Albul lucios al bibelourilor si incolorul sclipitor al cristalelor erau parca animate cromatic de aceste oua viu colorate. Fiecare ou era plasat la o distanta simetrica de celalalt si era imobilizat pe cate un inel de perdea. Oglinda din fundalul vitrinei multiplica nu doar bibelourile, ci si ouale, dand o senzatie de adancime interminabila - mai multe oua, mai multe vitrine!





Haideti in bucatarie! Aici, in vitrina bufetului, daca priveai printre facturi si chitante, zareai alt gen de oua: oua vopsite intr-o singura culoare, verzi sau rosii, si cu frunza de patrunjel imprimata pe coaja. Le zicea “oua in stramp”, pentru ca erau vopsite in ciorapi de dama. Se fierbea oul, se lipea o frunza de patrunjel pe el, se lega in ciorap si se baga in culoare. Le facea o sora a bunicii care traise mult prin Brasov. Tot in bufet, mai erau niste oua de ciocolata in staniol auriu, oua din margelute s.a. Indiferent daca era incondeiat, vopsit in stramp, de ciocolata sau de zahar, acesta era “oul-fetis”. Adica “oul-suvenir” care - independent de Paste, permanent dependent de vitrina - reprezinta o traditie obiectificata ce sta la baza discursurilor nationaliste socialiste si postsocialiste. El reprezinta alienare, asa cum reprezinta de altfel in filozofia marxista si fetisismul bunului comercial.

“Oul-fetis”, spre deosebire de Humpty-Dumpty, imparte peretele sau semantic cu “oul-poteca“. “Poteca cotita” sau “poteca ratacita” erau nume folosite pentru a desemna diferite tipuri de linii incondeiate pe ou. Insa aici folosesc termenul de “poteca” in sensul de relatie. Astfel, “oul-poteca” - spre deosebire de “oul-fetis” - nu poate avea o semnificatie independenta de context: ea se stabileste prin relatia (poteca) dintre doi sau mai multi indivizi, intr-un anume context social si istoric.



Pana prin 1946, la noi in sat, in a doua zi de Pasti, se facea “sarba oualor”. Fiecare fata trebuia sa daruiasca doua oua fiecarui fecior ce o juca. Mamele de fete trebuiau sa se pregateasca din timp. O fata putea sa fie jucata si de 40 de feciori in aceasta zi, de unde deducem ca mama fiecarei fete trebuia sa pregateasa cel putin 80 de oua. Mamele fetelor stateau pe marginea sarbei, cu corfitele pline cu oua. Dupa ce era jucata, fata venea, lua doua oua din cos si le daruia partenerului ei de joc. Feciorul, la randul lui, ducea ouale si le punea in cosul mamei sale. De cele mai multe ori, mamele de feciori aveau si fete in joc. Feciorii le aduceau oua, fetele le dadeau mai departe! Si asa reteaua devenea complexa! Ouale luau diferite poteci, fiind schimbate in cateva randuri in aceeasi zi si avand rol simbolic intru intarirea relatiilor dintre diferiti indivizi si diferite familii. Unii zic ca obiceiul s-a pierdut pentru ca incepuse razboiul. Altii zic ca feciorii se imbatau si, la urma, se bateau cu oua.



Unele documente istorice spun ca acum doua sute de ani, in satul nostru, ar fi fost oarece jocuri cu oua rosii. In seara de Pasti, feciorii din satele vecine obisnuiau sa vina in Vladeni ca sa fure toaca de la biserica. Atunci, tinerii din Vladeni se strangeau in curtea bisericii si faceau un foc mare pentru a pazi toaca. In alti ani, bateau toaca toata noaptea, ca sa nu poata fi furata. Daca se intampla insa ca feciorii din satele vecine sa fie mai sireti si sa reuseasca sa fure toaca, ei cereau feciorilor de la noi atatea oua rosii cate, puse in sir, sa inconjoare toaca. Schimbul de oua, in acest context, era menit sa reafirme relatiile contradictorii dintre sate: ostilitate, dar la nevoie, ajutor. In 1810, preotul Balcas a interzis acest obicei. Pacat! Acum schimbam mai des pumni si pietre cu cei din satele vecine.



Desi unii ar zice ca oul rosu, astazi, e indiscutabil legat de Pasti, de Invierea Domnului si de traditie, aceaste semnificatii oarecum persistente sunt permanent remodelate de multitudinea contextelor in care oul ceremonial este folosit. Ouale folosite in ceremonialuri precum ciocnitul oualor, jocurile cu oua, schimbul de oua la serviciu, la biserica sau la scoala, toate fac obiectul unor relatii sociale, retrasand poteci relationale intre indivizi. Imi amintesc cum la fiecare Pasti aveam oua de diferite feluri in casa: oua colorate cu abtibilduri nemtesti, oua inrosite de la bunica, vreo trei oua inchistrite (incondeiate) de la pomana cuiva din sat (mort intre Paste si Rusalii), oua “in strampi” de la matusi, oua de gasca inrosite de la o vecina, ba si cateva oua cumparate gata colorate de la Metro, in caz ca ramaneam in pana etc. Daca nu le mancam, le daruiam, la randu-ne.



“Oul-fetis” si “oul-poteca” nu sunt oua in sine, ci reprezinta doua orientari epistemologice legate de ouale de Pasti. Prima orientare descinde dintr-o filozofie kantiana, cealalta dintr-o filozofie fenomenologica. Cu “oul-fetis” ciocnesc cei ce pot raspunde usor la intrebarea: Ce reprezinta oul de Pasti? Perioada dinaintea Pastelui este cu adevarat prospera profesional etnologilor si folcloristilor, solicitati de radiouri si de televiziuni pentru a raspunde acestei intrebari. Cati etnologi, atatea raspunsuri! Unii afirma erudit ca oul reprezinta starea embrionara a universului, iar rosul reprezinta focul. De unde, oul rosu se vrea “creatiunea la adapost de primejdiile Geniului rau” (A. Gorovei). Altii descriu semnificatia oului de Paste recitand modest cate-o legenda populara. Cea mai celebra este cea a Maicii Domnului care ar fi pus cosul cu oua la picioarele crucii. Sangele Mantuitorului au inrosit ouale, iar lacrimile Maicii le-au incondeiat! Cei care ciocnesc insa cu “oul-poteca” nu se multumesc cu asemenea explicatii, subliniind ca este important ca, atunci cand intrebi ce semnifica oul de Pasti, sa intrebi si cand si unde.



Daruirea si consumarea oului de Pasti concep oul ca poteca: ceea ce e menit sa relationeze trebuie sa vina si sa plece. Daca zaboveste, devine fetis. “Oul-fetis” era intrebuintat in descantece sau ingropat pe hotar pentru rodnicie. Astfel, din fetis se facea din nou poteca si disparea in comunicarea cu supranaturalul. Vitrina eternizeaza “oul-fetis”. Odata, din joaca, am spart unul dintre ouale incondeiate din vitrina bunicii. Mirosul de ou stricat a dominat camera pentru cateva zile, ca si cum oul insusi are fi vrut sa se razbune pentru ca a fost indepartat de pe poteca.